}

19 decembrie 2016

Recenzie: ”Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys

Titlu: Printre tonuri cenușii

Autor: Ruta Sepetys

Dată apariție: martie 2014

Categorie: Ficțiune

Nr. Pagini: 320

Editura: Epica





Lituania, iunie 1941: Lina, o adolescentă de cincisprezece ani, fiică de rector universitar, se pregătește să urmeze din toamnă cursurile Școlii de Arte din Vilnius, și așteaptă cu nerăbdare vacanța de vară de dinainte. Dar, într-o noapte, bubuituri amenințătoare se aud la ușă, iar din acel moment viața ei și a familiei ei se schimbă pentru totdeauna. Poliția secretă sovietică, NKVD, îi arestează pe Lina, pe mama ei și pe frățiorul ei mai mic. Cei trei sunt evacuați din căminul lor și târâți în vagoane de transportat vite, descoperind curând că destinația lor era Siberia. Despărțită de tată, Lina încearcă să strecoare indicii în desenele ei, pe care reușește să le expedieze în secret, din mână în mână, sperând să ajungă în lagărul unde este el încarcerat. În această sfâșietoare și tragică poveste, Lina se luptă cu disperare pentru viața ei și a celor apropiați, cu singura armă de care dispune: iubirea. Dar oare iubirea este de ajuns ca s-o țină în viață?









Te-ai gândit vreodată cât valorează viața ta? Cum te-ai simți dacă peste noapte ai fi deportat împreună cu familia ta, fără să știi de ce. O carte care îți contruiește încrederea și te obligă să-ți apreciezi viața!

Printre tonuri cenușii” este o carte care te face să-ți pui întrebări și să strigi cât poți de tare: ”SUNT LIBER!” pentru că tu chiar ești liber! Este o carte care te pune pe gânduri, reprezintă o încărcătură emoțională copleșitoare. Scene pe care nu ți le poți scoate din minte și să te întrebi ”Chiar atât de cruzi erau oamenii?”, ”Se mai întâmplă asta și acum?”.

Eu am participat la un concurs, organizat de cei de la Epica, unde se ofereau 6 cărți (dacă nu mă înșel) cu această carte și cu autograful autoarei. Ruta a venit în România și mi-a părut rău că nu am reușit să câștig și eu un exemplar, însă am găsit această carte la un anticariat și dacă tot era ieftină am cumpărat-o. Inițial credeam că pe copertă este un înger, până am văzut cartea în realitate. Cred că nu ajungeam să citesc această carte, dacă nu venea autoarea în România, dacă nu se facea atâta vâlvă.

Știți că ”Hoțul de cărți” este cartea mea preferată sau mai bine spus a fost, deoarece Ruta mi-a schimbat alegerea. Îmi era dor de Liesel, așa că Ruta mi-a oferit-o pe Lina. Ambele cărți au la bază aceleași teme: al doilea război mondial, Hitler & Stalin, deportări! Doar că în această carte acțiunea pleacă din Lituania.


Ruta se folosește de toate sentimentele: fericire, tristețe, trădare, sacrificiu și cel mai important speranță! Speri că mâine te vei trezi alături de familie, speri că niciunul dintre ei nu se va lăsa bătut în fața morții, speri să reușești să câștigi acea rație de pâine, speri să nu se înmulțească păduchii, speri să trăiești! Speranța este peste tot în această carte, cu ajutorul speranței, Lina, Jonas și Elena trec peste toate problemele împreună!

Privim tot carnagiul acesta prin ochii unei fetițe de o vârstă cu Liesel, Lina o fetiță de 15 ani trece prin momente înfiorătoare pentru un copil din zilele noastre și chiar și pentru zilele acelea (1941). Alături de Lina trecem prin mai multe peripeții, locuri cenușii și întunecate. 

Lina este un personaj extrem, dar extrem de puternic și curajos, un copil de doar 15 ani plină de speranța că într-o zi își va revedea tatăl și se va întoarce acasă pentru a-și îndeplini visul, să studieze la Școala de Artă din Vilnus. Lina își transpune coșmarurile trăite zi de zi pe foi, desene ce îi pun în pericol viața, dacă un ofițet NKVD află de toate aceste lucruri în secunda doi este executată, singură în niciun caz. Aceasta redă desenelor ei culoarea ”cenușie”, de unde și o parte din titlul cărții, ”Printre tonuri cenușii”.





După ce am văzut acest video am început să-mi apreciez și mai mult libertatea și să-mi apară teama în suflet, este posibil să se întâmple toate acestea și acum oare? Hitler se transformă și se întoarce cu forțe proaspete în secolul XXI?
Cartea aceasta ar trebui să fie citită de mai multe persoane, oamenii își vor aprecia viața mai mult și poate o să-și pună niște semne de întrebare .De ce nu ne apreciem viața, libertatea...FAMILIA? Atâtea incidente urâte, atâtea războaie pentru câțiva ani...cu toții ne vom întâlni în lumea de dincolo și vom realiza că am fost niște proști.



Acțiunea.
Ruta face în așa fel să ne țină în suspans până la ultimile pagini, dacă crezi că totul se liniștește și totul devine mai frumos, te înșeli, Ruta vine și taie-n stânga și-n dreapta și-ți spulberă toate speranțele. Ofițerii NKVD au toată puterea în Lituania și oamenii de rând nu se pot impune, așa că toată acțiunea se concentrează pe ”drumul” pe care îl are de parcurs Lina împreună cu fratele ei, Jonas, și mama lor, Elena, drumul spre supravețuire.
Acțiunea se petrece într-un vagon de tren la începutul cărții, continuă într-un lagăr și totul se repetă când sunt mutați din lagăr.
Drumul pe tren este înfiorător, macabru pentru sufletele care sunt închise în vagoane. Nu, nu vă gândiți la vagoane de lux sau chiar vagoan decenta, vagoane unde erau transportate animalele, acolo și-au petrecut câteva săptămâni. Dacă li se oferea măcar o găleată cu lături pe săptămână însemna festin pentru ei.



Personajele.
Structura personajelor este bine construită, copii de 10-15-17 ani devin adulți obligați, au nevoie să fie uniți și să gândească matur, să se gândească și la oamenii de lângă ei, să fie responsabili și să muncească cot la cot cu adulții pentru a-și realiza rația de pâine.
În temelia personajelor sunt adăugate respectul, speranța, grija, forța, iubirea, frica și puterea. Fără aceste elemente nimeni nu ar rezista în lumea cenușie în care aceștia trăiesc.

Andrius este un băiat de 17 ani care nu simte frica nicio secundă, el împreună cu mama lui sunt puțin mai ”ocrotiți” de către ofițeri și condițiile lor sunt mai generoase față de restul din lagăr. Acesta însă nu uită de restul și îi ajută cu tot ce poate.

Lina este personajul central, ochii noștri din carte, prin ochii ei triști, dar plin cu speranță, observăm tot ce se întâmplă. Ea ne poartă peste tot cu ea, chiar dacă are doar 15 ani această se maturizează din cauza condițiilor lamentabile.

Jonas este fratele Linei, copil de 10 ani care devin bărbatul familiei, deoarece tatăl lui nu este deportat în același lagăr. Jonas muncește din greu pentru a asigura hrana familiei, muncește împreună cu femeile din lagăr și acesta ajunge să se îmbolnăvească cel mai grav, deoarece nu poate trăi doar cu o bucățică de pâine. Veți vedea ce decizie ia acesta pentru mama lui, nu vreau să dau spoiler...



În concluzie pot să vă spun că această carte vă transmite mii de emoții, sentimente și uneori ”frig”. O carte care-ți ajunge la inimă și te lasă fără cuvinte, te pune pe gânduri și te obligă se te schimbi. Finalul este unul tragic, dar și fericit pe de altă parte. Mi-aș dori să se facă și o continuare, dar de data asta să schimbăm culorile!

Câteva citate:





Dacă ați citit cartea, aștept un comentariu cu părerea voastră! ♥ 
Dacă nu ați citit-o încă, ce mai așteptați? Lectură plăcută! ♥


RATING:


Eu am fost Tigru!
Ține minte: Citește cu ochii tăi, nu prin ochii altcuiva!





24 de comentarii:

  1. Nu am citit cartea, dar se aseamana foarme mult cu dramele traite pe vremea lui Hitler, de oamenii care erau pur si simplu luati pe sus din casele lor si expediati in lagare, de toate acele trenuri pline de suflete ce ajungeau zilnic la Auschwitz, unde urmau sa fie triate sau chiar gazate inca din prima lor clipa in lagar. Pare o poveste lacrimogena si de mult nu am mai citit una. Am sa tin minte cartea, multumesc de recoamndari.
    P.S. poate ar fi indicat sa schimbi imaginea de fundal, este obositoare si de multe ori mi-au fugit ochii de la text din cauza cactusilor! :)) (just my opinion).
    Ah, si "citito" se scrie cu cratima: "citit-o"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu am văzut descrierea aceste cărți înainte să o cumpăr, am început să citesc primele 25 de pagini și nu mai putea să o las din mână, am adorat-o efectiv. Mai ales că este pe aceeași temă cu ”Hoțul de cărți”.
      Am să schimb imaginea de fundal ☺ Am pus cratima, dar când am editat am șters-o din greșeală pentru că voiam să fac altceva :)) (Mulțumesc de atenționare)

      xoxo

      Ștergere
  2. Nu am citit cartea. De obicei nu citesc genul acesta. dar cartyea aceasta chiar o vreau chiar daca stiu ca este cutremuratoare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi-a plăcut, chiar dacă este așa tristă, dar să știi că te ține în suspans și ai să o termini și o să iei o lecție de viață cu tine. ♥

      Ștergere
  3. Nu am citit cartea, după copertă parea genul de carte de citit iarna lângă brad, dar din recenzia ta înțeleg că este o carte foarte dură, care te face să apreciezi mai mult libertatea pe care o ai.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O carte dură și rece, dar răsare soarele spre sfârșit ♥

      Ștergere
  4. Nu e chiar genul meu de carte dar seamana mult cu perioada lui Hitler, nu-i asa? M-ai cam intristat cu cartea asta si cu ideea ei :-< Nici nu vreau sa ma gandesc ce a patit fratele ei, brr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te roog, citește cartea! Este tristă, dar de apreciat!

      Ștergere
  5. Interesanta carte, nu e chiar genul meu dar pare foarte interesanta.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Este interesantă, urmărește acest video: http://www.betweenshadesofgray.com

      Ștergere
  6. Pare foarte interesanta cartea si tu ai descris-o atat de bine ca m-ai facut curioasa, mie imi plac filmele cu o asemenea actiune. Multumim pt review!

    http://butterfly9999.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu puteam să mă opresc, am șters mult din recenzie, voiam să vă las și pe voi să o descoperiți ☺

      Ștergere
  7. Nu stiu de ce, dar sa stii ca m-ai facut curioasa despre cartea asta!!! Chiar mi-ai starnit curiozitatea. Nu am citit nici Hotul de carti, dar anul viitor vedem ce mai citesc si eu! Am un wishlist lung, dar mai adaug inca un titlul azi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să-mi spui dacă le citești, mei mi-au plăcut ambele. Am citit ”Hoțul de cărți” și am rămas uimită, am spus că este cartea mea preferată și aceasta a rămas până acum o săptămână când am terminat-o pe aceasta ♥

      Ștergere
  8. Foarte frumoasa aceasta recenzie, din pacate nu am citit cartea dar mi-as dori in viitorul apropiat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să-mi lași un review scurt, ca să-mi spui dacă ți-a plăcut :D

      Ștergere
  9. M-ai facut foarte curioasa cu aceasta carte, chiar e o tema care ar trebui abordata mai des.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Recomand: Hoțul de cărți & Cinci copeici
      Sincer, nu am citit ”Cinci copeici” încă, vreau să o citesc acum în vacanța de iarnă. Cred că sunt la fel, pe aceeași temă.

      xoxo

      Ștergere
  10. Ahh, cât te-ai chinuit tu pentru recenzia asta, dar și cum ți-a ieșit! :> Deși am mai spus-o, o s-o mai spun de câte ori am ocazia: deși e o carte extrem de sensibilă și cutremurătoare, merită citită, căci până la urmă iubirea și speranța devin sentimentele predominante.

    Felicitări pentru recenzie și lecturi frumoase! >:D<

    P.S. Te invit la un tag: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/12/dashing-through-snow-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cineva care știe ♥ Când o carte te ”atinge” nu poți să o lași să-ți scape, știi? Mă bucur că și ție ți-a plăcut cartea și ai făcut o treabă minunată cu recenzia >:D<

      Mulțumesc! :3

      P.S Toată lumea mă nominalizează la taguri, aiaiai, când am timp liber bate vântul și când am programul încărcat toată lumea este darnică. :))
      O să-l fac sigur, revin cu un link :D

      xoxo

      Ștergere
  11. Si eu am participat la concursul celor de la Epica, dar nu am castigat. In schimb, am fost la evenimentul cu Ruta de la Humanitas Cismigiu, si m-am indragostit de carte. Inca nu am citit-o dar o am pe lista,cu tot cu autograful Rutei.

    RăspundețiȘtergere
  12. Imi plac la nebunie cartile de genul. Mai ales pentru ca sunt o combinatie intre istorie si poveste. Ai ce invata din ele.

    RăspundețiȘtergere
  13. Mi-a plăcut Hotul de cărți, cu siguranță as citi-o și pe asta. Am o mare lista de citit.

    RăspundețiȘtergere
  14. Am auzit atât de multe despre această carte şi doamne, abia aştept să am ocazia să o citesc. Ai un fel genial de a scrie şi chiar m-ai făcut să vreau să citesc cartea. Felicitări!

    RăspundețiȘtergere

Aștept opiniile tale într-un comentariu. :)